Redactată de-a lungul a doisprezece ani (1931-1942) si publicata în 1943, când marele scriitor german, stabilit în Elveţia, aproape septuagenar, depăşise patru decenii de activitate literară, ea reprezintă o sinteză completă şi monumentală a artei şi conceptiilor autorului, o lucrare reprezentativă şi definitorie pentru Dacă „Jocul cu margelele de sticla” adună într-un punct de altitudine maximă toate liniile directoare ale operei lui Hesse, aşa cum arcadele ogivale converg spre creştetul bolţii de catedrala gotica, această operă în ansamblul ei realizează ea însăşi o sinteză originală, în literatura germană şi universală, a numeroase şi diverse tendinţe, orientări şi modalităţi literare.

Adept al psihanalizei, nu din şcoala lui Sigmund Freud, ci din aceea mai nouă şi dizidentă a lui Carl Gustav Jung, faptacestea rămân nişte întruchipări alegorice, crează momente şi episoade de intensă vibraţie emotivă, unele chiar sublime.

Hesse e în primul rând un artist, care alternează cu multă chibzuinţă condeiul gânditorului cu penelul muiat în pasta de culoare.

„Jocul cu mărgelele de sticlă” nu oferă o lectură uşoară, cititorul nu-i va parcurge paginile pe nerăsuflate, dar până la urmă va fi răsplătit generos şi va afla multe temeiuri pentru a aseza volumul printre carţile sale de capatâi .

Preluând de la Goethe ideea „provinciei pedagogice”, Hermann Hesse imaginează o organizaţie educativă intitulată oficial „Castalia”, cuvânt ce sugerează atât castitatea cvasimonahală a componentelor ei, cât şi calitatea lor de castă, de aristocraţie a spiritului.

“ Dacă romanele anterioare stăteau sub semnul scindării, fiind construite pe diverse opoziţii personificate de personajele aflate în relaţii antagonice, în Jocul…

personajul central pare să-şi fi regăsit unitatea, prin renunţarea la interesele egoiste şi prin acceptarea sacrificiului în folosul comunităţii, al ordinului.

Romanul devine o metaforă pentru activitatea creatore, singura capabilă să unifice conflictul dintre instinct şi spirit.

De acelaşi autor L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Din nuvela care dă titlul cărţii se înţelege că tandemul cel mai fericit nu a fost cel pe care societatea l-a dorit şi l-a aplaudat pe scările catedralei, ci a celui care şi-a permis “paradoxala libertate” între ceea ce este interzis şi ceea ce este defăimat de majoritate.

am citit pentru prima oară „Jocul cu mărgelele de sticlă”, eram adolescentă şi am constatat în finalul lecturii că fusesem supusă unui joc unde nu puteau participa decât cei foarte buni.Între prima şi următoarea lectură a cărţii, semnificaţiile şi- au schimbat înţelesurile şim-au asaltat noile puncte de abordare .